neavand inspiratie de scris de o lunga vreme am cautat prin vorbele altora o scanteie care sa ma aprinda. am gasit un citat al unui anumit domn Jean Paul Richter care a zis "nimeni nu este mai trist decat cel ce rade in continuu."
rasul, leac pentru orice durere a devenit o masca? nu cred ca a devenit, dar ca orice abuz, a fost din totdeauna un rau. poate ca rau e un cuvant prea puternic. un val sa zicem, cu care oamenii isi pot ascunde chipul. pentru cel ce cauta sasi ascunda sentimentele rasul este probabil cea mai puternica arma din arsenal. in spatele mastii teatrale unui om ce rade in continuu, ce intotdeauna are un zambet de dat, care poate starnii un zambet celui mai trist din oameni intotdeauna se gaseste ceva mai mult decat clovnul grupului. in general cineva care sufera de depresie din cauza ca oricat rade, si oricat face pe ceilalti sa zambeasca, nu poate sa se faca a zambii singur. nimeni nu poate. dar masca aceasta il face acceptat. si fara acceptare nu poate supravietuii, asa ca e sclav propriei tristeti.
fiecare din noi poarta masti. se stie demult, au ziso psihologii, inteleptii am ziso si eu. dar nimeni nu isi da seama cat de greu e sa renunti la aceste masti. spunem ca daca suntem onesti, daca nu ne ascundem adevarul ne va elibera. catre ce?
La sfirsitul Banchetului lui Platon, Socrate, putin luat, se reculege la fintina din fata casei lui Alcibiade... mijesc zorii de zi... si Socrate reflecteaza lapidar la faptul ca masca tragediei si a comediei sint de fapt una si aceeasi...rasu'-plansu'...
RăspundețiȘtergere