Anonimitate

Foarte interesanta creatura este scriitorul. Nu scriitorul publicat, recunoscut sau care din asta isi castiga cu greu masa si casa in fiecare seara. Orice persoana care prin alegere a pus mana pe un pix sau o tastatura si a intins cateva cuvinte.
Ne vedem ca si cum nu suntem destul de buni, destul de frumosi, destul de duri, destul de orice. Ca viata noastra este insipida, fara culoare, gust, miros sau sunet. Prin personajele noastre incercam sa schimbam asta, incercam sa redefinim cine suntem, sa ne punem intr-o lumina mai buna, sa traim viata pe care vrem sa o traim, si sa simtim lucrurile pe care vrem sa le simtim, nestiind in momentul creatiei ca aceste personaje sunt noi. Ca ce traiesc ele e ce le zicem noi sa traiasca, sa simta, sa faca. Ele se nasc din noi, cresc din noi, exista din cauza fanteziilor noastre.
Ne place anonimitatea, pseodonime, porecle, sau lipsa unui nume. Ascundem cine suntem din cauza ca ne este frica, ne este frica ca daca ce am creeat nu este placut, noi nu vom fi placuti. Dar mai important, cred, ne este frica de noi, ne este frica ca scriem (zicem) dar nu facem. Ne este frica de unde ne vom conduce, ne este frica de ce se petrece in mintile noastre. Nefolosindu-ne numele, identitatile de care suntem siguri, sau de care altii sunt siguri ne acoperim un pic din frica... O amortim.

Eu ma numesc Scott Anton Tinney, nascut 6 decembrie, 1992.

Craciun fericit!

O zi sfanta de craciun
Daruri, bani n-am sa adun
Am scris un pic
Ca sa va zic
Tot cei bun
Sa va vina-n drum
Prin-alcool si fum
Sa va gasiti un drum
Mult noroc, si fericire
Ne vedem la o betie!

The Chase

We all in bondage
Always paying homage
Worshipers
Religious views
Or the nightly news
No matters
Matter more
And on the whole
We all just whores
Prostitutin'
In the pursuit
The chase
There's no escaping
Euros dollars
Pounds fuckin' sterling
It's the priest
The god
The motherfuckin' king
And we just bow down
Bend over
And try to make some more

To leave and lose, Now is the time

Now I retreat
Get lost inside this beat
Accept defeat
There is no feat
There is no leap
I've known defeat
Not absolutely
Completely and truly
Understand it fully
It's over and done


So...


In this last moment
I will enjoy
I want the joy
Just one more time
Before I die
From memory
In this last moment I'm gonna find
What it's like to shine
I want to feel
Your lips on mine


To leave and lose,
Now is the time

Sight

I know
I look happy but it just look it
In my soul all I got is fuck it
I'm way to far
Gone way beyond
Every step and action found as wrong
Keep repeatin' and repeatin'
Stay strong
Stay strong
Stay strong
But there's nothing for
Which I can do, so
I keep myself on an all-time low
All I got is wheezy lungs
A bunch a' words
And a little flow
Can't protect my little bro
Resigned myself to
The fact that I'm another no
Just another no
In a world of yes or no
Where no mean go
And yes, we'll show
Come to your show
Represent
Acord sponsorship
Prove sportsmanship
And maybe, maybe
Just maybe, baby
A little friendship
Just another traveller
On this little ship
That we call life
Just another little shit
In this life where words
Hang but never leave
That pretty pink
Tip of your lip
I want to say
There's no different way
You'll leave me with lies
Mine and yours
I want to say the truth
But it just won't leave me
Understand me, please just see
Truth be this
I love you but all I muster
Is a hiss
It's what I miss
Once was given, ripped away
Held selfishly on, wanted my way
But had to give it away
Someone else need it
More than me

And now I see

return

when there's nothing behind your face
there's nothing new, no race
when you have lost your faith
in the now and the next
there's no amount of text
notes or pictures that'll recreate
the you you were
way way back before
when you hit the shore
like the whale on the beach
the weight of you crushing on you
when you've got no more left to do
go back to your roots
begin devolving
simplify
return to origins
because, shit
that's all you got

Arguing With Myself

"After a while, we all try to rationalize it. To explain it. To tell ourselves that we're stronger, and that it doesn't hurt, that we've been through this shit before and we know how to deal with it. What do we do after? What is the unavoidable dead end that follows? This. Two guys, no girls, crying game music and a shitload of beer."
"You're really pissed today, aren't you?"
"Well, my girl just up and left me for no reason. Ok, so there is a reason. Other dude was pulling major cash from his parents. Still pisses me off."
"Man, at least there's logic behind her thinking"
"What's logic and relationships gotta do with each other. There is no logical reason for which anyone decides to slow down and start dreaming"
"True, but your only other option is getting a girl that won't look at your wallet but'll try and change you and all that."
"Why can't people see each other for who they are, disfunctional, wrong, destructive... perfectly imperfect..."
"Shit, I've no idea. Maybe it's best like that... you know, if we're already fucked up, might as well be fucked up together. Know what I mean?
"Yeah, yeah, I get it. None of that ying-yang shit."
"Exactly!!"
"Still, you're wrong on one thing."
"What's that?"
"You could always get a combo deal..."
"What??"
"You know, one of those girls that'll do you both ways."
"Word" he says with a laugh.

Seriously

Sweltering heat covered everything, everyone like an invisible sheet that's just been pulled out of a vat of boiling water. Every breath pushed the heat further in. No, it wasn't a desert that this tale took place in, it was downtown. Here's me, wearing a baggy t-shirt, basketball shorts and flip-flops, and a squint in my eyes. Somehow I never managed to look as perfect, untouchable as everyone around me. Vanity would be the death of us, so we stick to it like church people do to God. I was waiting on a friend on a Micky D's bench, outside, a cold beer in front of me. Who drinks at McDonald's? Well, I do... it's never to early I guess. But that's the problem isn't it. My guess. I'd stayed outside, away from the cooling shelter of an industrial sized air conditioner so I could enjoy a smoke with my beer. It'd been a long time since I'd stopped feeling guilty about my vices. Now I just kept 'em in check.
It was a sight for the blind to see. Designer labels had found the new gold mine in my opinion. Make body crazy women pay a hundred plus dollars for something that barely covers your ass. Another hundred for the top, just as eye-pleasing. One fifty for sandals, high heels, of course. That's Bucharest London. Round-trip.
The clever pride themselves in their differences compared to others, the wise understand their similarities. Well, me being all judgmental, I had no idea what that made me. Probably everyone else. I wanted to be unique, to be... irreplaceable. So do we all, and in being so we become the same. Read a couple books, pick up a quote of the internet, smoke, drink, get stoned. In the end, we're still the same just with different covers. Still chasing accomplishment, pleasure, or whatever gets us off when we look at ourselves.
In proper fashion, my friend turns up twenty minutes late. Maybe this was my unique quality. Punctuality, because apparently I was the only one person left that still held by this courtesy. Or any for that matter. Call me old school, but even animals have courtesy.
Double Cheeseburger, Maxi Fries, XL Coke and two of those annoyingly hard to open mayo packets. Is it the impending death that appeals to us, or is it the fact that we think we're getting more for our money that attracts us to these places. Double, Maxi, Extra Large.... Shit, soon we'll be getting Double taxes, Maxi penalties, Extra Large anal penetration from the corporates... That's if we can make it past the next Menthol-Blast-Frapp-a-Cappucino. That's why I wanna die hit by a buss, stoned out of my mind. Firstly, it'll feel like a good idea. Second, it's quick. Not so clean, but hell, die the way you lived. A smoldering pile of decaying tissues. And to you health freaks, trust me, when you're dead you'll still end up covered in your veggie burger and tuna fish salad shit.
Fighting his way through his gigantic mass of food, my friend tells me all of his goings on, his family, his work, school, all the little things in life that make it just as Shakespeare said. A play.
Two cigarettes later, this friend of mine manages to finish his meal. I know, there's something wrong when you measure time in cigarettes. The effort itself may have saved him the calorie gain. Looking like we'd been pumping metal for the last two hours, we plowed our way through a couple of backstreets where there was a bit of shade, getting to a favorite watering hole.
“I'm hungry” he says
I'm laughing hard. Really hard.
“Corn sirup, dude.” Here's another gold mine. Sell food that makes you hungry... I've gotta find one of these...
Finally making it to the cover of trees, and with a pint in front of each other, I started feeling better. You don't need to be happy. Just at peace. Sort of. Two pints later...
“So how's your girl?” Gold mine. Suffering. People have it, live with it, fuck with it, love with it. Love it. This was the moot point of our rendezvous after all. I just couldn't stand being the shrink without having some moral support. For yours is the beer, the lager and bitter, forever and ever barmen.
“I don't know what's wrong... She's always pissed off, I think I'm losing her. I feel like I'm making the biggest mistake of my life. I'll always be wondering what if...” I gotta start charging for this shit.
“I envy you, man, I really do...”
“What do you mean? I'm dying here, man”
“Look at you, you're already drunk” I said with a grin splitting my face more efficiently than a machete could have.
“I'm allergic to hops dude, you know that!”
“Nah, you got me all wrong, I'm not making fun...You're cheap to keep.”
“Asshole..”
“That's why you love me man.”
Guys have an invisible force shield around them that's made of all forms of humor. It's great to avoid talking from the heart, speaking your feelings. Chick shit. Takes psycho-actives to roll it down. Fine by me. Two more pints later...
At last, my tongue was dancing in my mouth. Now I could give advice, now I was god of words, or so I thought. Good thing I never got caught on tape after any drinking. I like my little illusion.
“Look, about your girl, there's nothing you can do. She's already made her mind up, and it's final. The only thing you can decide, is how you come out. Head high, or up your ass.”
“Word”
“We all take ourselves way too seriously. You, me, your girl, those orange juice drinking diet-addicts in the corner. We all think we somehow can affect things. I just want to see one result from this thinking. Pride might be good, but it never saved nobody.”

tequila sunrise

perfection. my own measures for my perfect tequila sunrise

Two and a half measures tequila, preferably gold.
Two measures pure orange juice. fresh
One measure Angeli Cherry. for looks and flavor.

repeat process five to ten times to wake up to a perfect tequila sunrise. red eyes, cotton mouth and feeling like you got a good kicking from the police (they're scientists my friend, artists).

other possible side effects:
! - slight nausea during or after drinking
! - waking up next to jabba the hutt
! - waking up next to jabba the hutt in a jailcell
! - finding yourself stricken with blind love
! - waking up with your best clothes turned to shit

enjoy, and remember, there can never be not enough beautiful women, just not enough drink.

For yours is the bitter, beer and the lager
For ever and ever, barmen!

now

A dull grey filled my view. Towering buildings, collosi, concrete giants left over from my parents' time. The sky the same color, and I was out walking, for some reason or another. Weather, views, chills like that always make a man question himself. It's like an innate necesity, that when everyone's hiding inside their coats man, or maybe me, should just do the same. In our minds. I like the cold, there's something different, misterious almost about people hiding behind so many layers of clothes. Or maybe simply true... Who knows?

My feet were taking their own path, old haunts, childhood memories. There was the first place i ever stepped on stage as, a kids' theatre. So I'd tried acting and it didn't work out. Some people try coke, but they don't make it their life. I guess that's what experience is...mistakes. Wrong steps, twisted ankles, smacked heads on sideview mirrors. I guess you gotta get knocked out before you learn to do it yourself. The cold was starting to pinch the back of neck and my ass, and, auto-pilot style i tucked myself in a little more to my coat. Something was jabbing at my side, at first i thought it was a stich, then i knew what it was... the cause of the stich. Marlboro's. 100's, long. Fuck it i thought reaching in to my breast pocket.

"No light? Shit.."

" 'Scuze me, you got a..."
" Sorry, do you have a light?"
People were just walking right past. Fear of diseases was a bitch in this city, the once Little Paris... Now a hellhole for the free filled with the fears of the paranoid.

" Got a light?"
Interesting times make for interesting bedfellows, and high prices make for shitty people. It's like a match will put them back forever...then again in this wind, it'd take more than one.

"Got a smoke?"
"Huh? Oh, sure but i ain't got no light"
This chick looked like normaly she'd never throw me a second look, but then again addiction is a great way to meet people, whichever way you look at it. Want alcoholics? Hit up AA. Want tweekers? Hit up a trucker bar. Want sex addicts? Well, you get the picture. She rolled her eyes at the marlboro, but took it anyway. VSB. Virginia Slims Bitch... Can't even accept that they're killing themselves. Just cause it's thin and smells like roses or chocolate or italian bodybuilder sweat and comes in a pink pack don't change the fact it's tobbaco. I had this conformist idiot written down to a T.
"No sweat" she says, pulling out a lighter. Well, it's wasn't pink. I know, I'm shallow and all that... We're all so vain, even if we don't have the balls to admit it.

"Thanks"
"Thank you" she says back.
"Hey, you know what the time is by any chance?" Here I am, judging her - hell, she's doing the same though - but still trying to get some action...

Check this though, this chick, this magazine cover robot shrugs at me, looking in the distance and says

"It's now..."

implicitly

take another sip of wine
don't worry the sun will shine
but it just won't tonight
there is no light
untill the click
there goes another tick
off your clock
it aint a shock
you're between a rock
and your heart
your love
and passion
nowhere to go
cause each and every road
is just another fraud
another hoax
another trick
to make you think
you're free
when actualy
you're as free
as an afghani
there are no guns
but it's still war
the deepest kind
inside your mind
no peace you'll find
from heart or soul
there is just all
all that you were
and all that she tore
now all that you are
is just too far

declaratii de dragoste

punandumi sucurile creative la putina munca in nefolosu comunitatii am descoperit cateva stiluri de ati declara dragostea intrun mod succint, care te reprezinta!

declaratia alcoolicului = te becks. cheia e la tine

declaratia vitezomanului = cu tine nu mas oprii pentru nimic

declaratia davaului = esti seringa pentru vena mea

declaratia tocilarului = pentru mine esti trigonometrie

declaratia dependentului de calculatoare = esti ca o eroare, ma aduci la realitate

sunt cam pe sec acuma.... sunt treaz de mai bine de o saptamana, intelegeti si voi

toti vrem sa fim eroi

de cand cu industria filmelor si aparitia internetului au aparut cateva probleme printre care doresc sa enumar una.
pentru ca avem acces la atata imaginatie (sau lipsa de, si defapt aceiasi poveste spusa de un milion de ori) sa creeat o lipsa pentru oameni. sa creeat nevoia sa ne modelam dupa personajele fictive ce ne inconjoara zi de zi, si cand aflam ca nu e posibil sa salvam planeta cum e la tv poate duce la depresii sau la anumite stari de lipsa de incredere pentru ca nu putem sa fim exact ca cei care o salveaza (si inevitabil fac rost de gagica la sfarsitu povestii).

material de gandire...

teoria chibritului

daca exista o asa teorie deja, imi cer scuze pentru numire dar am si eu o anumita problema de combustie pe care am decis sa o relatez.

in africa, am fost redus de nenumarate ori la utilizarea forestierelor (chibrite). obisnuit cu chibrite care se aprind, si care cand se aprind stau aprinse, sau nu se rup in doua nu am crezut ca e o problema. problema e ca am cateva tricouri gaurite de jumatate de chibrit (aprins, logic ca daca se rupe tre sa fie si in flacari) cazand pe mine.

murphy fututi natia cu legile tale....

acum am cate doua brichete in fiecare camera plus cateva prin buzunare. just in case

adunate din folclor

viata unui bloggerash deobicei consta din a vedea, auzi sau traii ceva dupa care al relata sau a il folosi drept inspiratie. in aceasta zi, de marti treispe am auzit o poveste care nu merita alterata, asadar...

Un om, gata sa se casatoreasca, cu doua saptamani pana la ceremonie isi suna nevasta la servici. Asta ii zice ca nu se simte bine, si ca nu poate vorbii.
Femeia uita sa inchida telefonul si omul isi aude femeia, vorbind cu sefu:
-Iara ma sunat dobitocu ala....hai, mai la stanga!!

Opinia mea, mai bine ca a aflat inainte de casatorie.

heffa

heffa....
you make my head go round
i think im goin down
through the ground
straight down to hell
got no more shell
stole that from me a long time ago
here i am, the lowest low
gots
no car
no crib
no family
just my name
a couple songs
and a lotta shame
like the canvas in frame
a brush away from art
all i need is a start
to bring out the truth
all i need is to fend off
the all present heart shark
one more minute in the ring
and on stage they'll let me sing
to the mass my rhymes ill bring
a three line setup and then the sting

final destination

the light is gone
our bodies one
for the next hour
no longer alone

your hair is wet
body covered in sweat
out your passion let
place your final bet

your pace is quick
your movements slick
don't hurry up
cause at the end

i'll only hate me
more than i will you

massuri, chainmails etc.

primind, ca in orice alta zi, suma necesara de massuri si mailuri care daca nu le trimit mai incolo o sa mor, o sami moara pisica, o sami cada unul (sau ambele, variaza) testicule, nu o sa ma iubeasca nimeni, o sa raman falit restu vietii, nu mi se implinesc visele, etcetera mi sa aprins beculetu' si am formulat o intrebare...

daca motivul pentru care eu, si generatia mea, suntem niste depravati, niste esecuri ale societatii (e.g. fumam, bem, ne drogam, ne batem, ne futem. pick your poison) este ca nu trimitem (cel putin eu nu trimit) massuri si mailuri mai departe??
daca asta e raspunsul problemelor sociale....trimiteti massuri...
sa fie oare cocalarii raspunsul?

nu am raspunsuri concrete pentru aceste intrebari...mare e gradina domnului, si nici na mai curatat pe aici de mult. cine stie...?
eu nu, dar daca imi cad unul sau ambele testicule, stiu ca e din cauza massurilor netrimise, si numelor neaflate prin apasarea tastei F6 dupa ce am trimis mai departe de un milion si jumatate de ori acelasi mesaj. si va voi informa, macar sa va pastrati testiculele, sau sanii...cum o fi.

teme / daydream

astazi am avut o activitate interesanta de parcurs. cusut. am cusut azi de mia iesit ata din cur.
dar, am observat ceva, mai adica ca cusutul, sau munca practica este mult mai stimulanta decat orice tema care am primito in viata mea (inclusiv prezentarea despre droguri la care am ajuns fumat....alta poveste).
fie, motivul...
pentru ca am simtit ca am avut un scop cand faceam lucru manual (uite ca orele din clasele 1-3 nu sau dus pe apa sambetei). in loc de milioane de exercitii la mate, economie, literatura sau mai stiu eu ce, cand am cusut stiam ca tre sa fac asta sau sa merg cu sacosa de la supermarket la scoala sami car cartile. usoara decizie...

ce fain ar fi daca am putea muncii tot timpul cu rost si nu numai numere si litere inutile care nu fac decat sa plictiseasca pe elevi cat si pe profi....

fir de ata

e dimineata
mai ai doi pasi in fata
sa ajungi acasa
nui usor
aproape ca nici nui greu
sa pasesti pe aceleasi scari
aceiasi treapta care iti aluneca
sub picior la cap de scara
intrun bloc vechi
in care speriat peste urechi
ai fortat perne noi si vechi
sa nu auzi...
sa nu se vada
lacrima ce statea sa cada
cand te pregateai sa treci
inghetat la cap de strada.
ajungeai tacut la scoala
iti tineai mainile-n poala
nu vorbeai,
cu nimeni
fricos ca o sa doara
ca la inima
ea are de gand sa sara,
sa creeze sangerare
peste rani in vindecare.
dar de frica ai trecut
cand pe buze tea atins
cu ale ei, moi si roze
tia soptit alint,
teai indragostit
si de durere ai uitat
temporar
nici in casa nuti pasa
cand non-stop se tot urla.

acea viata sa terminat,
un alt fir de crosetat
intrun loc uitat
de oameni buni si rai
prieteni de ai tai
si parintii tai
numai tu il mai tii minte
caci ca restu firelor
la cuvinte-ti da sonor

breakdown

religie, credinta, iluzie.

intro lume in care ne rugam, asteptam ca anumiti idoli, oricare or fi ei sa ne salveze iar daca nu ne iese combinatia, mergem la oameni "iluminati" sa ne ghideze catre acesti idoli cum putem sa ne atingem potentialul?
intro lume in care ignoranta este singura noastra salvare de tot ce se intampla in jur, cum putem sa atingem cunoasterea?
intro lume in care eliberarea completa de sentimente este singura optiune pentru a atinge pacea, dar suntem obligati sa muncim pentru a supravietui, cum putem atinge pacea?
ce este pacea? ce este salvarea? ce este potentialul? ce sunt idolii? si de ce, de ce, trebuie sa apelam la aceste "nevoi"?
de ce trebuie sa existe un scop?
oamenii trebuie sa creada in ceva. nu ca au voie, dar au nevoie. trebuie sa dea un nume neintelesului. dumnezeu, allah, destin, karma, cunoastere, stiinta. toate care ne vor conduce inspre alta ambiguitate: viata eterna, salvare, potential, pace.

intro zi armageddonul ne va sfarsi pe toti, nu va fi frumos, nu va fi rapid, nu va fi curat. fie centura fotonica, fie evolutie, fie apocalipsa, fie un presedinte cu multe butonase. si pana atunci, mai mult ca sigur vom fi deja morti sau ignoranti de dezastrul care ne asteapta. care e diferenta?

ai doua alegeri in momentul de fata. alegi acum modul in care sfarsesti, sau astepti ca "destinul" sa o faca pentru tine. de ce sa intarzii inevitabilul?

pentru ca nu stii ce te asteapta...
daca stiam, ori cautam prelungirea vietii cu adevarat, ca o specie, sau ne adunam toti pe o cladire inalta si zburam pentru cele 15 sau mai putine secunde.

cu gura larg deschisa

bagamias, iar a deschis presedintele gura ca miroase a cacat la geam. defapt miroase porcu lu vecinu de la etaju de jos care inca nu stie ca nu e voie. nu stiu daca prin lege, dar prin bun simt macar...fie, nu mai exista asa ceva.

asa suntem noi oamenii,
cu gurile larg deschise asteptant urmatoarea bucata de cacat sa ne cada "derect per esofagus"

coming to a crackden near you

saturat de toate sloganurile marketing din jurul meu, mam decis sa le...modernizez.

by mennen = by mata

coming to store near you = coming to a crackden near you

hellomotto = hellomata / ciaolesmotto

does things a normal washing machine = comes with a free dildo

cel mai ieftin = o avem mica, asa ca tio tragem mai usurel

0 calorii = 10 chimicale

nu polueaza = nu merge

"orice" garantat = garantam ca iti vei imbogatii vocabularul

suta la suta sigur = sula la sula singur

incredibil de simplu = pacat ca manualu e in chineza

do it yourself = credeai ca economisesti bani boule / laba

siguranta si incredere = cu siguranta nar trebui sa ai incredere

termini in timp record = tigara, ultimu neuron si seringa

numai pentru tine = pastram bata sub tejghea

fresh since 1928 = bunicu zicea la fel

fara garantie = ca mai iesi din datorie

rapizi si eficienti = la buzunare

anytime, anywhere = in your ass

daca aveti de adaugat, va rog

DIC

bucatica asta am scriso prin iulie-august cand sufeream de o faringita foarte nasoala multumita unei aventurari nebunesti printro sticla de gin, o sticla de corrida si vreo doua de vin alaturi de doi tovarasi.

drug induced courage.
scriu acum, la 4:26 dimineata, purtand numai un prosop, fizic obosit dar incapabil de ami pune mintea pe pilot automat. curaj indus prin droguri.
cand consum droguri am mai mult curaj, sa vorbesc, sa ma deschid, sa am incredere, sa uit. sunt...imputernicit. totusi, de acolo mi sa tras curajul de a scrie.trec acum printro perioada de convalescenta, in care iau regulat antibiotice. asta inseamna ca nu pot consuma alcool, marijuana, sau alte substante psihoactive.
curaj...zero barat.
sau poate ca nu. curajul acesta indus de substante este o simpla stimulare care elimina factori precum frica care ar putea intra in calea creativitatii, increderii sau deschiderii sociale.am auzit de multe ori "esti alt om cand bei".nu cred, sunt acelasi, doar ca nu mai imi este frica sa vorbesc, si adevarat, deseori ajung sa regret ceva ce am zis in stare de ebrietate. adevarul. da, in general am o opinie proasta despre oameni, dar cand sunt treaz am tactul sa imi tin opiniile mie, din obisnuinta ca ele sa nu fie acceptate, sau nici macar tolerate. daca nu ai astepari, nu vei fi dezamagit. merge, nu mai am asteptari de la oameni de un an si 3 luni. si de atunci nu am mai fost dezamagit de un om. accept cine si ce sunt oamenii din jurul meu.
revenind la ideea principala.ajung la concluzia ca oamenii se imbata si se drogheaza ca sa scape de realitate, sau mai bine zis de realitatea lor. de personalitatea lor, si sunt extatici cand nou gasita lor "personalitate" este in general mai acceptata. nu este o personalitate noua, ci simplu acelasi ego mai libertin.
sa bem, sa fumam, sa ne drogam?nu zic nu, nu zic da. in adevar singurele schimbari majore care exista sunt fizice. pentru ca eu la fel de amar raman beat sau nu. alti oameni la fel de prosti. decidetiva singuri, pana atunci eu tot treaz am sa raman...sunt pe antibiotice.

far from and never to be finished

Lose you mind
A new truth you find
Realise inside
Indefinite love
Seems hard to find
So much easier to lose.
A subtle bittersweet

Lectie de viata

o colega scriitoare sia inceput o rubrica para-psihica numita lectii de viata. interesante, dar cam greu de digerat.

eu am ceva scurt si la obiect, care sar putea sa va ajute.

Nu credeti nimic din ce va este spus fara sa contestati. NIMIC

waning summer

the sun has fallen
by night befallen
this last day of summer
tastes sweet and bitter
this little time left
full of sighs and tears, bereft.

there is no right
there is no wrong
there is just feeling
naught but emotion
forward motion of time
backward draw of mine
drawn by those tears of thine
tonight in hell i shall dine

for i shall eat alone in my confine.

no sunset over the city vista
no friend at the seaside fisher
no lover across the table
no savior like in a child's fable

vreau

vreau un rasarit de soare
alaturi de tine, de voi pe o plaja la mare
vreau un sarut cu o straina
fara cunostiinta sau vina
vreau o iubire eterna
nascuta prin vorbe de sub perna
vreau....

vreau sa vad viata
ca un drum de tara-n fata
vreau o durere cumplita
sa pot aprecia ca viata nui sfarsita
vreau sa inot printre stele
sa uit de bune si de rele
vreau....

vreau ca o viata sa piara
sa faca pace si sa moara
vreau o idee sa se nasca
sa scap de aceasta masca
vreau sa petrec pe o cladire
sa imi ies din minti, din fire
vreau....

vreau cu prieteni sa cinstesc
o bere rece in stil regesc
vreau cu familie sa ating
pahar de vin, stresul sal sting
vreau de masa sa zdrobesc
shot de tequila, inebunesc
vreau....

multe lucruri imi doresc
se ivesc, eu le poftesc
sa nu mai car dorul de casa
de masa si femeie frumoasa.
si trecutul sa mil sterg
dupa viitor alerg
si in prezent eu merg.
pe o cale-ntunecata
fara paine,
fara apa.

cainele si pisica

pentru mine relatia dintre caine si pisica reprezinta cu acuratete relatia dintre barbat si femeie.

lasatima sa explic...

in primul rand, fizicul. fizicul canin este pur functional, inflexibil, cu un anume sarm dar nimic misterios in el. cum se misca este intrun fel...anevoios si din nou, bazat numai pe functiune. pe de alta parte fizicul felin este pur feminin. linii curbe conturate peste tot in proportii alese. un corp flexibil si modul in care se misca emana un nivel de mister si gratie pe care nu leam mai vazut altundeva, de parca scopul nu este atat cat sa ajunga intrun loc cat sa atraga cat mai multe priviri.

in al doilea rand, comportamentul. toti caninii vaneaza in grupuri mari, si ataca numai prin forta bruta. cand le este arata afectiunea o primesc cat de mult se poate si fac o fata de copilas, si isi arata afetiunea in mare parte in acelasi fel. odata domesticati sunt invatati cu aceleasi rutine si le este greu sa se rupa de ele. acum felinele, (matza) in majoritate vaneaza singure, si se bazeaza nu numai pe forta bruta. felinele nu isi arata afectiunea foarte des, cand li se acorda dau sa dea inapoi ca si cum nu lear conveni. si o pisica nu este niciodata in totalitate domesticata.

si in fine, relatia dintre cele doua. asta e cea mai simpla, cainii alearga dupa matze fara vreo idee de ce, si daca - foarte rar se intampla, cel mai des se intampla ca pisica sa se urce undeva unde nu poate ajunge cainele si dupaia sal tachineze - dar DACA prinde una, nare nici cea mai vaga idee ce sa faca cu ea.

suna cunoscut?

again

look around for a minute and a bit
get a drink,
find somewhere to sit,
lean back and observe.
people eloping left and right
over hormones 'bout to start a fight

it's born of a natural fright
the one you with
might get a little sight
of someone on a different height

better looking body
gifts are gucci and armani
more passion in bed
better response to what has been said.

everyone realy is
a personal superhero
that is,
untill you meet and greet again.

and again and again and again.

sete

azi mi sau intamplat doua chestii care miau starnit imaginatia sa scriu despre sete.
primul, defapt, al doilea in ordine cronologica, ma intorceam acasa si mam oprit la magazin sami iau o paine si o punga cu chipsuri. mam decis sami iau si o sticla de vin. iesind din magazin sa rupt punga si a cazut numa sticla de vin, facanduse praf pe asfalt. atunci miam dat seama ce sete imi era de fapt pentru niste vin. am zis ca e tampenie sa dau banii sa ma duc dupa inca o sticla.
asadar, prima sete. setea primordiala. dupa apa, sau in cazul meu, vin. cautam adevarul...

al doilea mi sa intampat pe la vreo 3 si 10, eram la statia de troleu Piata Galati (cel putin cred ca e aia). asteptand mirificul 86 am vazut scris pe un gard de constructii albastiu "Daca nu tie sete sa inveti".
nu am avut o revelatie instant cum vezi in filme. mai degraba o idee post-marinat. asta este problema in lumea noastra de azi. nimanui, sau prea putin din lume, ii mai pasa de invatat. vrem direct diploma, servici, casa, viata fericita. nu mai conteaza ca ajungem prosti, idioti, incapabili sa avansam. avem diplome. si multumita valului cocalarism si pitziponcism, prea multa lume acuma isi castiga existenta prin a poza, a face sex, sau a vorbii tampenii la televizor. trist...
asadar, a doua sete. sete de viata. sete de succes. sete sa faci ceva pe mana ta. acuma ca totul parca e inmanat o vad din ce in ce mai putin, si totusi si din ce in ce mai mult. trebuie numa sa sapi dupa ea. si asta e si mai tampit, pentru ca am ajuns sa ne rusinam uneori cand vorbim si zicem ca "da omule, chiar vreau sa fac ceva". de ce? pentru ca prea mult neam zis unu altuia "dao dracu de treaba, hai sa bem. nu te mai chinui atata ca nu faci nimic oricum".

trist.

placere interzisa

scriptez si-analizez
definesc si aliniesc
viata fiecaruia
decat a mea
gandurile, inima mea
pierdute pe val
in oras pe undeva.

ochii frumusetea ta
ca jocul unui copil in ploaia de vara
ca inca o tigara
un drog
tin monolog
pentru

placerea interzisa
o imagine nescrisa
ma uit
nam voie s-ating
pasiunea nu o sting
ma gandesc cum so aprind
mai mult, mai tare mai puternic
ma gandesc cum teas fi vazut
cum vreau sa te sarut
cu placeri sa te alint
caldura sa tio simt
traiesc placerea-n mintea mea
caci in adevar
esti a altuia.

zaharel

scriu in proza pentru prima oara de cand mam intors in oraselul meu de suflet, al nostru bucuresti. intoarcerea la cunoscut a fost foarte placuta, dar miam dat seama ca nu mai era chiar asa de cunoscut.

acum ca am terminat sesiunea de reflectie interioara, sa ajungem la partea critica. petrecandumi zilele cu diferiti oameni ajusei la concluzia ca tuturor ne place adevarul. dat cu zaharel, crema de caramel, putin indulcitor s-alunece mai usor.
am mancat atata cacat dat cu zaharel ca miau putrezit dintii!!

opinia mea, problema vine de la sine, pentru ca noi ne indulcim noi insine adevarurile cu lucruri de genul "n-a fost vina mea" "nu puteam face nimic". din cauza asta noi de la inceput neam ranit sansele pentru adevar curat.

asadar, fiti onesti cu voi. eu asta imi propun sa fac, ca nu mai merge sa tot zic ca nu era in puterea mea sa fac ceva. intotdeauna se poate face ceva. de acum manusile sunt jos. voaluri nu mai exista. cafeaua o beau neagra.

what do you feel now?

tired footsteps
designed for new depths
shorter and shorter breaths
cold air rushing through you veins
skin covered in stains,
andrenaline in your brain
open game
no shame
fighting for fame
just yourself to blame

what do you feel now?

burning passion
a different fashion
in a ghetto
or a mansion
heartrate dashing
fingernails slashing
open the skin
new deffinition of sin

what do you feel now?

all alone
darkness enclose
cheap flimsy clothes
begging for some
and taking the rest
can't lay down and rest
lest the cold comes
and your life it takes
no one's world shakes
cause all that's seen is mistakes
don't remember the once pretty face
beat you in the wallet arms-race
and now spit in your face

what do you feel now?

apocalipsa

vine apocalipsa, decembrie 2012. de unde stim? pentru ca calendaru maya nu merge mai departe.

singura chestie care nu o inteleg...cum dracu vor astia sa mai scrie in calendar daca toti maya au fost omorati de spanioli si englezi? nu ganditi !!

ne vedem pe colt de strada
in a noastra tara
a noastra capitala
frumosul nostru bucuresti.

ciaoles!

am ajuns si eu un micut ziarist nenorocit, dar de sambata ma veti putea gasi in unul dintre aceste loace selecte din capitala noastra frumoasa.

1) titanel
2) cinnamon
3) sectia de politie
4) urgente

multumesc pentru atentie

W.I.P.

1st world heaven
2nd world life
3rd world hell.

we break the world up in different categories
even though we got the same shame
same stories
live with the same worries.

same enslavement
streets the same
with or no pavement
humans at divide
color and pockets
change your stride

don't pick a side
but don't just abide
don't be blind
deaf, dumb or dumber
rise yourself from slumber
unlock the final tumbler
change the primal number
fight to feed that hunger

definitii

cateva cuvinte pe care nu le pot defini intrun mod acceptabil mie

a fi = ?
bine = ?
rau = ?
iubire = ?
ura = ?
interes = ?
placere = ?

ajutor?

observatie

ati observat cand va cade tigarea pe jos o ridicati frumusel, o bagati in gura si o aprindeti, dar daca va cade mancarea o aruncati la gunoi?

feeling feminist

take a look
from out to in
to the soul within
stretched bare and thin

open up the skin

see the places she has been
the people she has seen
and the people she has been
share that smile that makes her beam

see the eyes
cast off the lies
hear the voice
breathe, rejoice

now comes the choice

does your will sway?
by her side will you stay?
untill the end of days
or run to lands faraways?

scribble scribble

lumini stralucitoare
patrund in suflet, doare
ceva in mine moare
ridic capul grabit, o stare
paranoie
chipul tau liber de nevoie
o scena din vechea troie
pentru calul cel de lemn
nu mai simt nici un indemn
doar sa fug si sa ma ascund,
vocea sa nu tio mai aud.

cronicile insomniei

e unu si un sfert dimineata. maine e zi de scoala. mos ene nu isi face vizita pe la ochii mei.
avand atata timp de noapte si nimic de facut cu el a fost oricum inceputul acestui blog, asadar mam decis sa notez cateva din gandurile care zboara prin mintea mea, inca treaza la ore..indecente.

noptile kenyene vazute din geamul meu sunt ocupate de un cer portocaliu, straniu. din ce cauza, nu pot spune. treaz fiind, simt o disconectare cu restul lumii care doarme linistita, sau cel putin asa ar trebui sa fie. cand ai probleme cu somnul nimic nu este real. si in momentele de trezire simti de parca plutesti prin lume. ai ganduri din ce in ce mai multe, si actiuni din ce in ce mai putine. visezi cu ochii deschisi. dar fiindca visele nu sunt cele de somn nu sunt cu adevarat vise. sunt creeati ale egoului. visezi in viitor, in trecut, niciodata in prezent. si in timpul zilei ajungi sa traiesti pentru viitor si trecut. efectiv devii incapabil sa traiesti in prezent, pentru ca ce te tine in viata e speranta ca in viitor vei putea sa faci ceva mai bine. visezi oameni frumosi din viata adevarata, cum ai interactiona cu ei, dar in practica nu pui nimic.

desconectarea. acesta este cuvantul cheie cand vorbesti despre lipsa de somn. nu dormi, si nu esti treaz niciodata. ajungi sa simti ca oamenii din jurul tau, cu aceleasi trasaturi biologice nu sunt defapt in viata ca tine. te uimeste faptul ca unii oameni fac lucruri. stai cu ochii deschisi, uitandute in nimic, si observi trecator oamenii din jurul tau. dar e greu sa faci conectia intre ei si tine. nu ii intelegi pe ei, iar ei nu te inteleg pe tine. oricat neam spune ca suntem fiinte sociale, creeate pe aceleasi baze, nu poate fi adevarat. gandurile noastre, cand ne gasim curajul sa ni le spunem fata in fata sunt infiorator de diferite. si cel ce vorbeste primul, in general va conduce punctul de vedere, celalalt va urma pentru a nu fi diferit.

sin cera

o raza de soare se strecoara printre perdele. vrajile lui morfeu isi inceteaza efetcul. ma ridic din pat greoi, obosit. observ camera in care ma aflu. detaliile care au trecut neobservate cu o seara inainte acum le iau in ochi. biroul ocupat de hartii, un monitor, o sticla de vin deschisa pe jumatate plina, o scrumiera, doua pachete de tigari. al meu Marlboro, al tau Virginia Slims. ce tipic..
pozele dintrun colt ma atrag un pic, dar nu e nimic special. pentru mine. nu recunosc jumatate din oamenii din ele, si cealalta jumatate nu ii cunosc foarte bine.

imi gasesc pantalonii aruncati pe un scaun. ii imbrac si ma duc la baie. ma uit in oglinda, si nesurprins ma intorc camera ta. nu mai e nimeni in apartament dar ma simt de parca nu ma potrivesc cu decorul. tu inca dormi. inger in somn, om in viata. trag un gat de vin, stau jos si imi aprind o tigara.
e liniste perfecta. doar te privesc cum dormi, si din cand in cand mai trag un fum din tigara. nu am ganduri, nici amintiri, nici melodii care sami cante in minte. termin tigara, mai iau un gat de vin si imi aprind inca o tigara.
vreau sa prezerv acest moment cat de mult pot. tot ce stiu despre tine este numele si unde locuiesti.

tu te misti un pic, si ai un zambet fin pe fata. sper ca nu team trezit. inca nu sunt gata sa vorbesc. dar e posibil ca nu voi fi gata sa vorbesc pentru multa vreme. prefer tacerea asta.

nu stiu ce vreau mai departe. am fost indragostit, si nu pot spune ca nu am fost fericit, dar in furtuna de emotie isi gaseste intotdeauna locul si cearta, tristetea, durerea. ar fi prea frumos sa pot mentine acel sentiment de fericire oarba pentru totdeauna, dar stiu ca nu e probabil. prefer sa te tin in felul acesta in amintire. intrun fel in care te pot creea in visele mele in oricine vreau eu. sa fi schimbatoare ca apa, dar schimbarile sa ma acomodeze pe mine. daca mergem mai departe de aici, cine esti tu cu siguranta ma va dezamagii, la fel cum cine sunt eu cu siguranta te va dezamagii pe tine. incerc sa te compar cu alte fete, dar nu reusesc pentru ca nu te stiu inca. pentru mine esti un mister, si sufleteste asta este lucrul care ma atrage cel mai mult la tine. inca ai secrete fata de mine, inca ai emotii care nu leam citit. esti inca o fata din vis. perfectiunea ta inca nu a fost distrusa de cine esti defapt.

imi iau tricoul, mil pun pe spinare si dau sa ies. tu te misti din nou. ma intorc, imi scriu numarul de telefon pe o bucata de hartie. trag patura sa te acopere mai bine si te sarut pe frunte. ies din camera, din apartament. in fata usii imi pun castile in urechi si imi aprind o noua tigare. nu stiu daca ma vei suna, nici nu stiu daca vreau sa ma suni, dar nu pot sa continui sa ma plimb printre oameni ca un caine fara stapan. poate merita riscul ca o sa ajung iar in bucati la fundul unei sticle de bere.

vis

ma plimb pe o strada de bucuresti, un bloc inalt pe stanga, un depozit pe dreapta. nu stiu cum a m ajuns acolo. ma uit in spate si vad, ca frunzele de toamna, trecutul meu. persoane care am fost, prinicipiile care leam avut, visele care sau destramat, sperantele desarte, ideologi, prietenii, relatii, ganduri. vine vantul si le bate in toate directiile, nimic nu mai e clar in spate. intorc capul in cealalta directie. e doar o ceata densa, umeda, si rece de o simt si in oase. simt ca trebuie sa ma misc.

o iau in spate? spre razboiul acela din care am iesit eu. asa cum sunt.
sau o iau in fata? inspre un necunoscut razboi din care nu stiu cum voi iesi.

rar trebuie sa alegi, dar cine oare e in stare sa o faca?
pun stangul in pamant, apoi dreptul, stangul, dreptul. am ajuns in mijlocul tornadei de frunze. incerc sa iau una dar se transforma in praf odata cu celelalte. vroiam doar sa adun cateva. sa ma asigur ca nu uit de data asta. suspin adanc, inchid ochii pentru o secunda si pasesc in ceata. nu stiu cine am sa ies de acolo. dar la fel am simtit de fiecare data din sutele de ori cand am mai pasit orbeste in ceata din fata.

pedeapsa capitala

pentru cei ce nu sunt de acord cu pedeapsa capitala va recomand sa cititi mai incolo. poate va iluminati.

inteleg de ce unii oameni nu sunt de acord cu pedeapsa capitala, fie ca sunt pe baza religioasa sau morala, nu e frumos sa omori. da lu ala nu ia zis nimeni? si stiu raspunsul, noi suntem mai buni, nul omoram. fie, dar cum nu omori un om care a violat si omorat copii sa zicem? ce folos mai are nenorocitul asta lumii. si totusi il tinem in viata si ii dam de mancare. stati fratilor un pic, 10% din lume moare de foame, dar noi ne asiguram ca un om care a violat copii, COPII, are de mancare zi de zi? cu ce poate contribui asta societatii?

pedeapsa capitala mi se pare o pedeapsa buna pentru unii oameni, si daca esti religios gandestete asa, nu mai merita sansa la retributie omul asta. trimitel mai repede la Domnu' si il alege el unde tre sa mearga. cel putin mai exista onoare printre criminali pentru ca acesti oameni nu supravietuiesc prea mult in puscarie.

Soundtrack

"Wake up! Wake up! Wake UUUP!!!"
"Damn alarm!" I was starting to regret my alarm tone choice.
After hitting the snooze button for what felt like the hundredth time I crawled out of bed. I felt tired. Very tired. I'd gotten in late, and stayed up most of the night with an English assignment. I didn't dislike it. I enjoyed writing, just not on a schedule.
A quick shower and shave later I was examining myself in the mirror. I always had had a small bit of narcicism in me. I liked looking good, but it never took priority over who I was. Still, looking back, things could have gone differently. Then again, that is probably true for everyone.
My once athletic body had become fatter with some small love handles as well. Several tatoos decorated my upper back, arms and legs. Also I had a small one behind my left ear of a screaming demon. "To remind me of the demons screaming at the back of my head," I had told a rather beautiful tatoo artist. Now I actualy felt like I knew what it felt to have doubt hounding my every step. My shaved head was still alien to me. It was my way to show mourning. I ran a quick hand over my head and tore myself away from the mirror. That was a memory I didn't want to go through at that moment, even if it had defined my present. Also, I didn't have the time.
I rushed into the kitchen, threw some coffee on the stove and hurried into my bedroom. Quickly I found all my necesaries (I had made it a habit to keep them in specific places after I got to school late for weeks on end). I pulled on a pair of baggy black jeans and a white t-shirt that had that logo of a club (where I incidentaly worked).
Five minutes later I was in front of my building with a faded green hoody pulled over the t-shirt and my bag slung over my left shoulder. Coffee in hand (I had poured it in a bottle), a ciggarette lodged between my lips and headphones blaring I started towards the subway station.
"City of Angels" by Red Hot Chilli Peppers. Not a bad way to start the day.
The subway mouth opened up in a sidewalk between concrete giants. Buildings that reminded of an earlier regime. I had lived in a different country for ten months when I was 15, where I realized that I loved that grimy sight. I stubbed the smoke and went in. Ten minutes later I was on the train, and I had gotten a seat. It wasn't a great acomplishment, but I'd learned to appreciate the small gifts. Sometimes (mostly) that's all one gets.
"Duck Down!" by The Roots. Not a particularly fitting track, but loud enough to cover the din made by the train rushing through the tunnel. In the train car all kind of different people. Young, old, middle-aged, men, women. Different and yet the same. Tired, exhausted realy. Thankless jobs with no opportunity. I admired their strength and wondered if I could ever be capable of anything like it. I was only 18 and already felt as if my knees were collapsing. And it had nothing to do with the injury that had kept me from playing basketball for the last two years.
"Back 2 the Way it Was" by Xzibit. I ran my hand over my head and, as they had for the last year, the memories came back. This track did fit. I realy wanted things to go back the the way they once were... I'd met her four months after my injury. I was checking in for a physical and she was there as a trainee. She was in her first year in medical school, and had applied to become a nurse for experience. After she did an MRI and some physical exercises (under the doctor's supervision) she came and delivered the report. It was old news. I could walk, but I could not play basketball untill after surgery, and even that wasn't certain. She was very beautiful and when I had come in the next month I asked her out. She was stable, with a clear plan while I was a dreamer grabbing at straws. In retrospective, I think we liked in the other what we couldn't find in us. After we had been dating for several months I met her parents when I was dropping her of at her home. They didn't seem to think much of me, but I wasn't concerned. Nobody realy did, apart from her. Three weeks later the mother called and told me that she had died in a car accident. They asked me not to attend the funeral. I guessed that they blamed me in some manner. I accepted. There was no need to cause more pain by arguing. So the hair went.
My train pulled into the right station. I was starting to feel the pull of addiction so I lit a ciggarette when I got up to street level.
"REIGN" by Unkle. Great song. I didn't know what it was about that song that made it so good, but I loved it. It was not a happy song, by far, but the lyrics felt good leaving my lips.
Through alleys that led away from Roman Square (one of the most popular areas in the city) I walked slowly. By then I had learned that that time was the best of the day. Smoke curling from my nostrils, music in my ears, the morning chill biting at my hands. All my addictions were satisfied. In school, there was no music, no smokes and the chill wasn't the natural breeze of morning. The cold of social status reigned.
At the gates, waiting for me, my only true friend, Michael was waiting. He blew out a puff of smoke and extended his right hand.
"Morning," he grumbled.
"Morning." We didn't stand on ceremony. After knowing each other long enough and being at each other's sides, we didn't need to. "Morning" and a handshake was our way of telling each other a lot in very little.
We stubbed our ciggarettes and walked silently into the courtyard and up the stairs. Once inside the corridors we exchanged small talk and friendly banter. We were something of a fenomenon in the school. Best friends from different backgrounds, that looked and dressed differently.
We split up at a stairwell. I turned upwards while he headed downwards.
"Take care uppie!" he said as we parted.
I chuckled. We were both in our last year, but in different classes. Some rooms were on the higher floors and some were in the basement. "Uppie" was a term for those who studied on the higher floors. It had the same connotations as "richboy" in school. But both of us were pretty much in the same monetary situation, getting by. And it realy made no difference. People were just as clueless, no matter where they studied.
In the classroom I slung my bag on the last desk and considered plugging in my headphones. I decided against it as I was trying to save up, and buying new ones or bribing the guy who guarded confiscated items would have put a dent in those ideas. Even if my addiction to music was rather powerful, I managed. When I did have music in my ears, it freed my mind. But without that, or something stimulating such as good conversation my mind would get bogged.
"Hey Skin!" I had picked up that nickname when I shaved my head, even though I was not in the slightest a racist. It was Diana, a classmate of mine.
"Hi Di," I replied as we kissed each other on the cheek.
"Still in the same old hoody?" she asked with the traces of a smile.
I shot her an annoyed glance. She knew it got on my nerves when people asked about my hoody or my bag. True, they were old, but in good shape. And for me they carried memories.
When she saw my face she chuckled. She was very pretty in general, but especialy so when she smiled. Also there was something different about her that day. I couldn't put my finger on it though.
"How are you?"
"Oh, ok..." she replied. I had always thought that people always had more going on in their minds, they just never talked about it because they couldn't understand it. I had been doing the same thing for a year. The "I'm ok" answer had become a reflex. "Oh damn, here comes the warden," Diana said with a small smile and rushed to her desk.
"Every Day is Exactly the Same" by Nine Inch Nails. It wasn't playing but it should have been the entire day. "I believe I can see the future, because every day is the same." Very fitting for the way school went. Different teachers, faces, haircuts, clothes. Same routine. Half on hour writing on the board, another half-hour of criticism. It did not matter that not one kid in our class understood anything. All that matered was that it was our fault. That we were ungrateful of the teachers. Perhaps, but we still had no idea what was on the board.
"This is exam year. You don't care. You waste time. If you want to go to X you don't take the buss to Y."
In my mind I was completely lost a long time before the buss came into the discussion. It seemed that my confusion was shared by the rest of my class.
"Maybe Tomorrow" by Stereophonics. I liked the track. Maybe I heard a bit of myself in the lyrics. I did hope that the next day I could find a way be happier. But I needed to concentrate on my set that night. It paid the rent.
The club whose logo I had on my t-shirt was close to the school. So after school I went with Michael for a bite and then headed on foot. Michael never came to my sets. I understood that, he didn't like the atmosphere of clubs. I couldn't hold it against him. It felt good to have a friend that I was willing to make room for. It felt as if I belonged somewhere.
When I got to the club, ten minutes after I left Michael I went to the bar, got a drink, a pack of smokes and an ashtray. I DJ'd there, and I always smoked when I spinned. Everything went good for most of my set, which lasted an hour and a half untill I cued in the last track. It carried some pain, but it was a great track. It had also been the nurse's favorite song. I unhooked my monitor from the turntables and turned to leave when, in the crowd I caught a glimpse of her face. I turned, and there she was. Right by the stage, her eyes locked onto mine.
I ran. Smoke in hand, monitors still around my neck, the cord trailing behind. I crashed through the back area and back through the waiter's door onto the dance floor. I couldn't see her.
"Goodnight" by Mos Def. The lyrics were tantalizing me. "No goodbyes to you." I made my way through to the stage as fast as possible, cursing myself for getting the crowd so energized (the next DJ hadn't changed my song yet). She wasn't there. "So close, but yet so far. So close, but no cigar." I started towards the hallway. When I got there it was empty. I looked around desperately, but I couldn't see anyone.
"Anthony?"
It couldn't be. I knew that voice. It had played in my head every night for the last year. Could I dare? Slowly, I turned without blinking.
White. I was staring at the wall in my living room. I had fallen asleep over my English assignment. I put my face in my hands and I cried. For the first time in ages I cried. I then dragged myself to the couch and slept, defeated.
In the morning I woke up, and the routine started. But something felt different. I didn't feel happy. I did feel almost at peace though, content. The pain was still there, but not as a weight as much as a lesson.
I was never very religious, but I decided to to stop by the church that morning. I felt out of place. I hadn't been to church in ages, and the few people there stared at me continuosly. I bought one candle. I lit it and placed it for the dead. I didn't pray, but it did feel good to have more than a shaved head to give my respects.
As I left the churchyard I enjoyed the feeling of contentment. So, ciggarette in mouth, coffee in hand and headphones in ears I made for the subway stop.
"Everything will be alright" by Faithless.

cultura, sau lipsa de. ziceti voi.

maine, sau mai bine zis in cateva ore am la scoala un asa numit "Cultural Day". o zi in care ne aducem una in alta culturile noastre. negri, albi, maroni si galbeni. avem optiunea sa venim in costume traditionale in loc de uniforma nenorocita si sa aducem mancare traditionala.

de cand a devenit cultura un lucru legat de traditie? daca ma duc in blugi si un tricou si le spun ca e cultura urbana ce? e o cultura. daca merge cineva cu un tricou metallica si spune cultura rock ce?

avem de invatat din traditie, adevarat. dar de ce invatamantul face sa para de parca nu avem ceva de invatat din progres? de la tineret? de la minti inca nesculptate dupa acelasi generic obosit?

nu generalizez ca totii cei ce lucreaza in invatamant sunt asa. dimpotriva, vad din ce in ce mai multi profesori deschisi la idei noi, si ma face sa ma simt bine ca totusi apare o noua usita pentru omenire, deoarece suntem suma experientelor, si ce invatam la scoala e foarte important (nu vorbesc neaparat de materii). dar din pacate cei ce scriu curiculumurile (habar nam cum se zice corect, imi cer scuze pentru lipsul meu lexic) par sa nu fie de acord cu progresul.

in fine, e 1 noaptea, sunt obosit, posibil sa ma uit maine si sa zic ce tampenie am scris. daca nu e asa, voi reveni cu rezultatul blugi si tricou maine. buna dimineata.

cat e de usor...

ce usor e sa spunem cum neam confrunta cu diferite alegeri, situatii si circumstante. ce usor e sa ne asiguram pe noi insine cat si pe cei din jur ca putem fi mai buni, ca putem fi curajosi, ca putem ajunge undeva.

cand te uiti la un film si personajul principal este aruncat intro situatie dificila si alege o cale pe care o urmeaza pana la sfarsitul filmului de multe ori ajungi sa zici, "eu as fi facut asa, si asa." "uite ce prost a facut" s.a.m.d. dar stim cu siguranta ca neam fi aruncat in fata pericolului si a durerii nestiind sfarsitul? in general, nu cred. e foarte usor sa fi curajos de la o distanta sigura.

fericirea

fericirea este un mister, asadar sa nu fie rationalizata.

vrabii

Anonim ma rugat sa inserez acest text al lui Catalin Matei publicat in B-24 Fun pe blog. Asa ca frumusel mam pus si l-am citit, si mia placut mult. As dori sa il felicit pe domnul Matei pentru un text concis si foarte placut de citit.

"In Bucuresti si in imprejurimi, dupa calculele mele, exista cam 800 de milioane de vrabii
Dintre aceste 800 de milioane de vrabii generice, cam 550 de milioane sunt femele, daca nu cumva chiar mai mult. Din cate m-a invatat viata, diferenta dintre vrabia mascul si vrabia femela se vede la cap si pe piept. Mai precis, masculul are ceva mai mult negru. Nu e un studiu zoologic complicat, ci mai degraba unul de bun simt, imaginandu-mi ca vrabia mascul e normal sa fie mai neagra sub cioc pt ca asa arata barba lor, vrabioii neavand par.Este cea mai populara pasare din Romania. Tipetele ei seci si nemuzicale ne penetreaza subconstientul inca din pruncie, altminteri ne-am lua campii la cate sunt. Nu cunosc pe nimeni care sa se fi plans ca nu putea sa doarma din cauza cantecelor vrabiilor. Mi s-a intamplat de multe ori sa ma culc odata cu luna si bipurile sterile ale acestei pasari sterse sa-mi treaca neobservate, ba chiar sa-mi ofere o senzatie de siguranta somnolenta, ideala pt atipit. Atunci cand vrabiile canta, am senzatia ca lucrurile isi urmeaza cu naturalete cursul. Ca sa explic mai bine, sunetul produs de ele este antonimul sunetului busirii intre doua masini, precedat de scartaitul de frana. Cea mai importanta caracteristica a lor este ca sunt nemuritoare. Cu totii ne ducem, chiar si elefantii, numai vrabiile nu. Eu nu am vazut niciodata o vrabie moarta natural pe jos. Fie vrabiile se inalta antigravitational spre stratosfera dupa ce-si dau ortul, formand o centura de vrabii moarte in jurul pamantului, asemanatoare cu inelul din cataroaie al planetei Saturn. Fie traiesc vesnic, asa cum intuiam mai devreme. Doar ele stiu." Catalin Matei, publicat in B-24 Fun.

poveste

Un vanator si ucenicul lui intra in padure pentru prima vanatoare a ucenicului. Dupa cateva ore vad o caprioara si incep sa o urmareasca. Ii urmeaza miscarile timp de cateva ore, dupa care vanatorul ii scoate din padure, zicand:
-E timpul sa ne intoarcem in sat.
Cand cei doi ajung la marginea padurii vanatorul zice:
-A fost o vanatoare buna.
-Ce vrei sa zici? raspunde ucenicul. Nam prins nimic!
-Cand vei intelege asta, vei fi un vanator adevarat. Vanatorul trebuie sa ucida pentru a se hrani si a se imbraca, dar iubeste vanatoarea mai mult decat ucisul.

masti

neavand inspiratie de scris de o lunga vreme am cautat prin vorbele altora o scanteie care sa ma aprinda. am gasit un citat al unui anumit domn Jean Paul Richter care a zis "nimeni nu este mai trist decat cel ce rade in continuu."

rasul, leac pentru orice durere a devenit o masca? nu cred ca a devenit, dar ca orice abuz, a fost din totdeauna un rau. poate ca rau e un cuvant prea puternic. un val sa zicem, cu care oamenii isi pot ascunde chipul. pentru cel ce cauta sasi ascunda sentimentele rasul este probabil cea mai puternica arma din arsenal. in spatele mastii teatrale unui om ce rade in continuu, ce intotdeauna are un zambet de dat, care poate starnii un zambet celui mai trist din oameni intotdeauna se gaseste ceva mai mult decat clovnul grupului. in general cineva care sufera de depresie din cauza ca oricat rade, si oricat face pe ceilalti sa zambeasca, nu poate sa se faca a zambii singur. nimeni nu poate. dar masca aceasta il face acceptat. si fara acceptare nu poate supravietuii, asa ca e sclav propriei tristeti.

fiecare din noi poarta masti. se stie demult, au ziso psihologii, inteleptii am ziso si eu. dar nimeni nu isi da seama cat de greu e sa renunti la aceste masti. spunem ca daca suntem onesti, daca nu ne ascundem adevarul ne va elibera. catre ce?

Citat faimos, o mica anectoda (cred ca e anectoda, corectatima va rog)

"Ei se imbata cu apa rece. Ei bine miemi trebe vin" S.Z. Bogos

Adevarat, lumea sa imbatat cu apa rece. Iluzii false, reci. Poze intrun mic album rosu sau albastru, eventual cu un design floral. Amintirile altora, reconstruite in viziunea noastra.
Si cei care vor vinul, cei care au nevoie de calitate, nu de cantitate, cauta. Si nu prea gasesc. Cat loc mai e in ziua de azi de ceva nou, de ceva mai bun decat copie dupa copie a aceiasi reclama.
Un film putin diferit, de nevazut intrun cinema. O melodie mai diferita, de negasit in magazinele de muzica. O ideologie mai diferita, neatinsa de nici un manual, de nici o curicula.

In rest. Eu tot pe acelasi Brad Pitt il vad cu aceiasi Angelina Jolie in filme. Daca nu ei copii, negre albe maronii si portocalii. In casti tot negrii opresati din ghetou, sau un disperat care urla la microfon, sau copilu de pe coperta revistei pe care la lasat prietena pentru a 20-a oara si acuma plange la chitara/lama de ras/alt retardat (mai retardat de fel, cal si asculta cum ii spune aceiasi poveste a 20-a oara). In carte tot pe Livingston, Shakespeare, Caragiale ii studiez (nu ii critic pe ei. ii critic pe nenorocitii care ma facut sai urasc bine vreo 3 ani).

''-buna, ce faci?''
''-buna. beau apa, tu?''
''-imi astept vinul."

evolutia unui concept, gandirea libera, creatia in grup

munca creativa in grup e o tampenie. orice creatie artistica este un produs al solitudinii.
intotdeauna se gaseste un nenorocit intro munca de grup sa gandeasca si sa faca. eventual sa puna pe altu sa scrie. frumoasa lume in care traim. cel ce munceste e folosit. si prostul ramane tot prost pentru ca nu incearca sa gandeasca. nu zic sa creeam sute de genii care sa munceasca la scoala si asa mai departe. la fel de inteligent ca un om cu scoala poate fi un om care nu a pasit in viata lui intro asa zisa "institutie educationala". deseori mai destept. sau macar mai onest, mai deschis, mai intelept. din pacate acesti oameni nu prea folosesc blogurile, asa ca trebuie sa ii cunosti in persoana. probabil de aceasta sunt cu atat mai interesanti.

blogul, un concept relativ nou, la inceputuri era o forma de ati informa prietenii cu ultimele cacaturi irelevante ce ti sau mai intamplat in viata pe retelele de networking. un fel de jurnal secret care nu mai e secret. "ma durut ce mia zis. azi am mancat inghetata cu tibi si era cu banane si mia placut mult si dupa am mers acasa si am sarit prin casa ca tampitu si care eu aparent nu a auzit de propozitii. ma simt diferit. nu stiu cum si ce." blah blah blah.
dar acum, evoluat si am luat conceptul de blog si lam aplicat unui grup de oameni. aparent la nimereala. dar nu chiar. multi dintre scriitorii de blog au asemanari bune. de la faptul ca nu suntem chiar mainstream, dar in general nici aruncati in afara din viata sociala. o inteligenta care nu prea se conforma cu acele cerute de diferite curiculumuri educationale. si in special, necesitatea sa intrebam si sa ne intrebam. nevoia sa comentam. puterea sa nu fim de acord, si sa o spunem. poate aceasta libertate neo asumam pentru ca nu trebuie sa ne vorbim gandurile, le putem scrie. dar sa fim drepti. cati dintre noi nu ar fi considerati nebuni daca nu am scrie, si am vorbii?
intorcanduma la ce am zis la inceput, ca munca creativa in grup e o tampenie. aparent, nu intotdeauna, cat timp grupul nu vede decat produsul final. suntem un grup. muncim intrun fel similar. vedem aceleasi dureri si probleme. totusi, fiecare din noi are ceva diferit pe blogul lui. atingerea lui personala care il face similar si totusi unic. parerea mea, e pentru ca inca avem curajul sa ne contrazicem fara sa avem pe minte grijile ca "vai, sa nu zic ceva, ca dupa nu mai suntem prieteni, sau impreuna."

dragi colegi, camarazi de tastaturi, sa ne contrazicem pana la dracu. cu respecte tuturor scriitorilor de bloage.

paste fericit

eu am sarbatorit pasterea...intorcanduma la scoala. aici pastele sa sarbatorit cu o saptamana inainte. dracu stie ce si cum sa intamplat, ca cum a venit cum a plecat si acuma iara injur cravata de la uniforma.

dar ce inseamna pastele? pentru fiecare are insemnari diferite. cai vacanta, sau ca se accepta apropouri la cadouri, oua rosii, miel, mancare buna/proasta, ca facem dunarea rachiu, fie. sau poate asteptam sarbatoarea ca sa avem subiect de ridicula pe bloguri, sa ne batem joc de oamenii religiosi. sau, opinia mea, oamenii asteapta sarbatoarea pentru ca e urmatoarea data din calendar in care rutina nu se aplica. iubim schimbarea, dar nu prea mult, si o sarbatoare de genul acesta reprezinta o iesire din rutina, dupa care putem sa ne intoarcem. caragiale a ziso cel mai bine: iubesc schimbarea, cu conditia ca totul sa ramana la fel.

vad ca anu asta trendul e sa zicem ca nu ne place sa pastem fericiti ca nu suntem vaci, miei, cai etc. personal as paste, da din pacate e cam seceta si iarba e proasta. sper ca zilele libere vau fost favorabile pt ca inapoi la zi de zi no sa va fie bine. daca nu ma credeti, incercati.

digitalism

evolutie. un proces de lunga durata care implica schimbare si imbunatatire. in ultimi 60-70 de ani omul a evoluat din ce in ce mai mult. dar putem spune ca neam imbunatatit? fara sa mentionez razboaie, lacomie, crize economice hai sa ne gandim. cat am evoluat? avem zeci de metode de comunicare fara sa ne vedem, si cel mai des nici nu ne mai auzim. radio, telefon, sms, messenger, email, networking, am ajuns in halul sa trimitem un mesaj pe calculator sau pe telefon vecinului de la celalalt etaj ca sai intrebam daca vor sa iasa.

personal urasc sms-ul. macar apelul telefonic iti da o oarecare senzatie ca esti relativ conectat cu persoana respectiva, auzindui vocea. dar niste scris nenorocit, umplut de abrevieri si emoticoane. si nu se poate spune ca e numa in telefon ca vorbim asa, ca peste tot auzi loluri, sau cp, sau npc. nu te doare sa vorbesti cu cuvinte articulate!! si emoticoanele au condus la niste conversatii absolut odioase prin metodele electronice. in ziua de azi poti transmite dragostea cu doua puncte si x.

nu spun ca aceste metode sunt futile si complet distructive, dar nici o tigara, sau un pahar de vin nu sunt cu masura. excesul acesta de informatie transferata prin telefoane si internet a adus ca populatia adolescenta (si nu numai) sa ajunga partial retardati. este incredibil de greu sa gasesti in ziua de azi o persoana tanara inteligenta, sau macar articulata cu care sa poti purta o conversatie placuta despre ceva care nu are de a face cu ultima freaza a nu stiu cui, sau ce se intampla cu asa zisii prieteni.
si cel mai urat lucru...oratoriul meu ar cadea pe urechi goale daca las spune in persoana, si singurul loc in care pot spera sa nu fiu considerat nebun e sal pun pe net. folosind un calculator. ipocrizie sau ironie?

repetitie

in ziua de azi avem -cel putin aparent- multe alegeri in fata, posibilitati nelimitate bla bla bla. lumea e frumoasa s.a.m.d... ai naibii marketing manageri.

oricum, nu ideea principala dar am nevoie de un inceput. ce ma ustura pe greiere e faptul ca un lucru odata facut, pierde din calitate odata repetat, sau prelungit prea mult. si cel mai enervant e ca nimeni nusi da seama.
de ce nu putem lasa ceva la prietenie? de ce nu putem valora ceva de scurta durata, o noapte, o zi, o saptamana pentru ce a fost in loc sa incercam sa prelungim si sa ajungem sa trecem totul ca o amintire dulce amaruie daca nu dea dreptul amara?

temet nosce

alegerea este un factor al vietii la fel de vechi ca si gandirea personala. alegerea este locul in care decizi ceva. unde, ce, cum, cine. intotdeauna avem alegeri, daca le vedem sau nu, intotdeauna exista o cale alternativa.

decizia este pasul inevitabil dupa ce esti confruntat(a) cu o alegere. este necesitatea umana sa actioneze (sau nu) spre un anumit lucru si loc. se crede ca deciziile sunt exprimarea a cine esti si ce vrei. problema devine aparenta. care lucru sau loc il cautam cu deciziile noastre? cine se stie cu adevarat pe sine si mai important, cine stie cu adevarat ce vrea?
daca nu avem conceptele astea clar definite in minte, cum putem decide intrun mod in care cu adevarat sa ne satisfaca?

adevarata problema este ca acum este randul nostru sa decidem. pentru ca, vrem nu vrem, deciziile noastre de acum ne vor afecta viitorul. nu putem sa ii avem pe aceiasi batranei comunisti la capatul tarii. nu putem sa avem aceiasi coruptie conducand lumea. schimbarea este iminenta, dar schimbarea este in mainile noastre. si, pentru bine sau rau, deciziile noastre ne vor afecta (daca nu defini) existenta in viitorul nu foarte indepartat.
cantaritiva deciziile si fiti siguri ca ati fost onesti fata de voi. daca vreti ceva mai bun in viitor, daca vreti sa schimbati lumea, schimbativa pe sine, sau lasativa sa cresteti in felul in care puteti face acestea.

"toti se gandesc sa schimbe lumea. nimeni nu se gandeste sa se schimbe pe sine" Lev Tolstoi

purgatoriu

multa lume, anunturi, reclame, mici birouri la diferite hoteluri si agentii de voiaj si vreo doua mici magazine. se aude un avion, si traficul de afara. aeroportul international jomo kenyatta. stau la barele de asteptare de vreo 15 minute si ma uit la oamenii care ies. in special la albi. imi amintesc de mine cand am fost acolo cu vreo 7 luni si ceva in urma, veneam in kenya. un mic alb speriat care nu stia nici pe dracu ce cauta acolo. adevarat, nici acum nu stiu ce caut aici. in kenya, ca la aeroport il astept pe fratemiu.

ma uit la ecranul cu timpurile estimate. avionul lu fratemiu e estimat la 7 juma. acuma e 8 si ceva si na ajuns. surad, si gandesc TIA (this is africa).

mintea imi zboara din nou, simi trece prin minte ideea de purgatoriu. aeroportul, garile, statiile de metrou si autobuz sunt un fel de purgatoriu. un loc in care oamenii sunt apropiati pentru o vreme, intro stare de necunoastere, intrun loc indecis, pe unde toti trebuie sa treaca pana ajung la o concluzie definita a calatoriei. un loc bun sau rau. un loc nou sau vechi. un loc placut sau deprimant. iad sau rai. sar putea crede ca in locurile acestea ai alegeri, dar realistic e foarte rar sa ai alegeri. in general ce ti se pare tie ca sunt alegerile tale e defapt un tipar care sa format in subconstient si dicteaza toate deciziile intro anumita directie. si uneori cineva sau ceva te face sa spargi acel tipar o data sau de doua ori. din pacate dupa ce pierzi acel ceva ajungi inapoi in aceiasi rutina nesimtita.

hai ca a venit fratemiu. las ideea unde e.
uni zic "i gotta stop drinking."
eu incep sa consider "i gotta stop thinking"

o pisare

"iubirea e ca pisarea. te ia dupa 2-3 beri, cat dureaza te simti grozav si la sfarsit simti un gol in tine" Evreul si Kain.

cata logica are acest citat (poate numai pentru mine, dar eu scriu asadar...ghinion). intri intro relatie si dupa o luna, maximum doua e necesar sati declari iubirea nesfarsita unei persoane pe care, in experienta mea, poti ajunge sa o urasti foarte usor. sa distrugi iluzia de iubire e la fel de usor ca nebunia. la fel ca nebunia si gravitatia, tot ceti trebuie e un mic avant. dupa care...voila! un gol in tine, simti ca ai pierdut ceva. dar ai si castigat ceva, daca e invatatura, daca te ajuta sa recunosti mai bine ce simti urmatoarea data sau poate doar luna sau cat o fi fost cat ai avut o iluzie placuta.

si daca e sa ma intorc la citatul de mai sus, iubirea, ca pisarea, reprezinta un imbalans. cand te taie pisarea inseamna ca ai prea multa urina in vezica. in iubire, tot timpul este mai multa, prea multa iubire de la unul din parteneri. este inevitabil.

adevarat, am spus multor persoane ca le iubesc, si foarte des fara sa stiu ce inseamna sau fara sa o spun cu suflet, si si mai adevarat e ca persoanele pe care cu adevarat le iubesc au auzit deloc sau prea putin asta de la mine. asadar, pentru cei care nu au auzit asta destul de la mine...va pis.

leapsa matii!!

mam pus si eu sa fac o leapsa poate va descreierati un pic! ca deja nu mai suport toate astea cu insemnamant adanc.

o floare: floarea, vecina de pe deal

un anotimp: in africa e numai unu

o culoare: alb cu tenta de gainatz (dane si cu dacia ta)

un animal: gandacu de bucatarie

un obiect vestimentar: chilotu tanga

o piesa de mobilier: frigideru (gol)

o piesa muzicala: Trilogia Cacatului - Mihai Margineanu

un vers: unde miati ascuuuns paharuu? datimil sami beeeu amarul. vreau sa beau, sa maa simt bine pana nu, mai stiu ce e cu mine curgami vinu pe esofag in valuri sa nu mai am, probleme si necazuri

sau

paaass the marijuana, be grateful embrace today, paaass the marijuana any old kinda way

un peisaj: statia de metrou unirii, linia M1 pe la vreo 4-5 dupamiaza

un obiect: hartia de buda (cu adevarat indispensabila)

un instrument muzical: acordeonu (am ajuns pe metroul M1 amu is la Timpuri Noi)

un copac: cu frunze cami trebe umbra

un oras: bucuresti

persoana publica: persoana nu ma intereseaza, dar suvita o fi pe ebay?

o persoana apropiata: in momentu asta sunt singurel pe pat, deci nada

un fel de mancare: mamaliga rece

un supererou: ionel din amintirile

un fenomen al naturii: un cocalar inteligent

o masina: dacia "lastun" 1100, sau trabant

un fruct: fructu pasiuni

o parte a corpului: parul de pe cur

un film: liceeanca nu stiu care face nu stiu ce cu nu stiu cine

un show tv: obituarul de la 5 pe pro tv

nul dau mai departe, sa va spalati pe cur cu leapsa voastra

dorinte

sunt doua tragedii in viata. prima e sa nu primesti ce vrei iar a doua e sa primesti.

omul e o creatura continuu nesatisfacuta. fericirile noastre sunt rare si de scurta durata si intotdeauna cand se termina ne lasa un anumit gol in noi. ori in cazul in care nu se termina aplicam ideea ca mor ca o amintire fericita sau traiesc destul sa ajunga una nefericita. intrun film cu gnomi si blonde (elfi) zice ca in om se afla un gol, o avarie, o necesitate interminabila pentru...ceva. pentru nimic.
vrem totul, cand totul reprezinta nimic. cand zicem nu vreau nimic e doar pentru ca sunt prea multe si nu stim care. problema e alegerea.

oricand alegi ceva lasi ceva in spate. e nevoie de un baiat sa vada alegerea dar de un barbat sa o faca pe cea grea si dupa ce e facuta si batuta si calatorita calea tot exista regret. orice alegi sa faci intotdeauna vei simti la un moment dat sau altul regret. e inevitabil. nici nu se pune problema ca alegi ceva din cauza fricii, problema e ca fiecare alegere conduce la o pierdere. spunem ca ne dorim adevarul dar defapt cautam minciuna cea mai dulce. cand decizi sa minti regreti ca nai spus adevarul. cand spui adevarul regreti ca nai mintit, ca nai prelungit acea minciuna un pic. ca o petrecere pe la ora 3-4. deja totul a murit dar tu tot vrei ca ea sa continue cum a fost. in euforia alcoolului, impreauna cu toata lumea. dimineata regreti ca nai stat treaz, ca ai borat, ca nai vorbit cu x sau y s.a.m.d.

in general omul nu va fi niciodata fericit. scopul in viata nu pare sa eliminezi tristetea ci sa o tii cat mai la minimum. asta cere minciuna si toata lumea stie ca minciuna vine si te musca in cur ca un caine turbat. dar pentru asta poti lua injectii. pentru rationalizarile tale cand iti zici ca nu poti fi trist si ca poti evita nu. sti filmele care iti plac cel mai mult sunt alea cu sfarsituri fericite, care au avut putina tristete, ceva umor si scene romantice dar alea care te marcheaza un pic, te fac sa gandesti, te fac sa stai jos, sau sa te plimbi (eventual cu castile in urechi) cu gandul la tot felu de chestii sunt filmele care de la bun inceput sunt triste, cel mai des filmate putin mai prost, si la fel de bine cum incep se si termina. la fel si noi, momentele in care totu e bine nu ne invata nimic. momentele in care lucrurile continua zi de zi intrun tipar monoton si distructiv sunt cele din care se naste ceva. un gand...o miscare...o dorinta sau cel mai des o noua minciuna in care iti promiti ca vei face sati fie mai bine.

cine stie?

o noua seara, o noua intrebare. nimic nou.

zi de zi suntem confruntati cu oameni. oameni la care tinem, in care ne incredem, care ne stiu, care ii stim. oare?

de multe ori aud sau spun "asta sunt, nu ma voi schimba si nu incerca" sau ceva de genul asta. acum, ca am ceva mai multe riduri pe creier pot spune cat de tampite suna replicile astea obosite. vreau nu vreau, mam schimbat si daca trecutul este vreo indicatie am sa continui sa ma schimb. nu fizic cat mental. cum gandesc, cum ma incred in altii, cum simt.

si la fel de des cat aud de la cineva "nu ma schimb" acea persoana face ceva care imi schimba opinia despre ei pentru totdeauna. e inevitabil. asta ma face sa gandesc, oamenii se schimba fara sa isi dea seama sau doar nu am meritat sa ii cunosc pe deplin, sa cunosc de ce sunt capabili. in general am ajuns la concluzia ca nu voi cunoaste niciodata ce poate face o persoana, ca nu voi cunoaste pe nimeni pe deplin. uneori ma simt inconjurat de ignoranta, intoleranta, ura. e peste tot, in muzica, in stiri, in filme. nu e mult, dar e destul. pentru cei care nu pot face nimic despre aceste lucruri relevanta pare si este minima. dar pot spune cu incredere ca in fiecare om se afla puterea sa schimbe situatia altcuiva. este unul din inevitabilitatile omeniri avand in vedere ca invatam unul de la altul. dar daca invatam unul de la altul exista vreo diferenta inherenta intre noi, daca ne copiem unul pe altul?

intorcanduma la idea de baza, oamenii se schimba pentru asi acomoda preferintele si dorintele sau nimeni nu va cunoaste niciodata pe deplin alta persoana? am vazut lucruri care sa sustina ambele idei dar sustin mai mult ca doar nu ii cunoastem. cred cu putere ca dupa un moment, sau poate o perioada nu ne mai schimbam. da, experienta si evenimentele din viata iti vor mai deschide ochii, te vor face mai intelept, mai umil, vei increde din ce in ce mai putin in omenire (nu am observat ca oamenii sa se increada mai mult dealungu timpului) dar la baza vei ramane tot tu. greselile, alegerile tale vor fi similare. altii sar putea sa nu isi dea seama dar tu iti vei da seama. vei descoperi un tipar in actiunile si gandurile tale.

si la urma urmei, cum se face ca inca sunt surprins de o actiune a cuiva pe care credeam ca cunosteam pe deplin?
...cine stie?

puterea

ma aflu la a patra scriere pe seara asta si imi sta mintea asupra putere. nu putere fizica ci o putere...suprema (nu, nu ma refer la deitati).

gandul. nu exista nimic mai puternic in lumea decat gandul. chiar zicem ca gandul e cel mai rapid lucru din lume. si are logica pentru ca dintrun gand sari repede in altul, o iluzie, o expresie, o fantezie.
si puterea lui nu poate fi contestata pentru ca absolut totul din jurul nostru facut de mana omului a pornit dintrun gand. totul zis, facut si realizat de om poate fi trasat la un gand, o idee, o jumatate de secunda in care mintea unui om a ajuns undeva.

in concluzie, va incurajez sa ganditi. daca gandurile altor oameni neau adus aici, neau pus in lumea de azi imaginativa o secunda unde ne pot duce gandurile noastre.

multumesc

sunt atatea feluri sa zici multumesc, sute avand in vedere de limbile lumii. dar e destul de greu sa o zici cu suflet.

cat de des multumim oamenilor care neau schimbat, care neau invatat ceva care ne facut sa crestem ca persoane? cat de des multumim prietenilor care neau fost alaturi? cat de des multumim cu adevarat parintilor care au avut si inca au grija de noi? cat de des multumim celor care neau incurajat? cat de des multumim scriitorilor, pictorilor, cantaretilor, sculptorilor etc pentru ca ceva ce au creat nea schimbat perspectiva, sau nea trecut printro noapte? cat de des multumim ochilor care nu neau mintit si umerele pe care am plans?

multumesc.

progres

dublu sau nimic

ma uitam la un serial si zice unu "just let them grow" si am pus pe hartie fraza si acuma o dezvolt sub degete.

si face mult sens. uitativa la situatia de azi, unde educatia pe care o primim e exact aceiasi pe care o primeam acu 10, 20, 30 de ani, si pe timpul comunismului. educatia capitalista e aceiasi cu singura exceptie ca spalatura pe creiere e diferita.
avem aceiasi concepte pe care le dam din mana in mana, generatie in generatie si ajungem sa fim cu absolut nimic diferiti de cei care au fost inaintea noastra. nu zic ca oamenii dinaintea noastra sunt ceva oribil, doar sunt mamele si tatii nostrii.
ce zic e altceva. avem nevoie de schimbare. si schimbarea este calitatea definitorie a omenirii, care trebuie doar sa o lasam sa infloreasca. in ziua de azi avem atatia tineri geniali. scriu, picteaza, canta.

daca vreti sa vedeti schimbarea nu va rugati la dumnezeu. daca sunteti religiosi am ceva pentru voi. domnu va dat lumea, aveti grija de ea. pentru toti daca vreti sa aveti grija de lume lasatii pe cei care inca au mintea libera sa sio creasca intrun mod nou, pentru ca modul vechi nea adus pana aici, dar vrem evolutie. eu vreau sa ies din lumea in care orice fac ma incadreaza intro statistica.

recunoastere

dupa o seceta lunga de scris pe motiv de calculator futut ma intorc la tastatura (a altui calculator) sa mai disec inca un gand.

asa ca...

in ziua de azi toata lumea cere recunoastere. cine stie, poate ca se cerea tot timpul. dar fiindca traiesc azi cautand urmatorul maine sa vorbim de azi.
asadar, avand in vedere ca toti vrem recunoastere, lauda s.a.m.d. pentru ce facem cum se face ca putini fac ceva care merita asa ceva? cum se face ca vrem sa fim laudati pentru ca facem lucruri care ar trebui sa le facem?

am decazut ca o societate in asa hal ca ne miram cand cineva face ce ar trebui sa faca. am ajuns intro stare de coma, cum la fel ca la ala in coma te miri ca respira singur. la fel si ca omenire.
cum sa zici "doamne ce chestie, am fost platit la timp" sau sa te dai mare "tin la familia mea. la prieteni"
you're supposed to for christ's sake!!!

fericire, sau lipsa de

hai sa fim realisti. fericirea nu se mai vinde.

in ziua de azi suntem inconjurati de surse care ne spun ca nu suntem destul de fericiti, ca nu putem fi fericiti pana avem case, masini si contu din banca sa numere un cacalau de doi metri de zerouri. si totusi cand te uiti la oamenii de felul asta, putred de bogati, iti dai seama ca sunt printre cele mai triste creaturi. si asta e din cauza ca au cazut intro capcana din care greu se scapa. au fost condusi sa creada ca daca au bani, masini, haine scumpe etc vor fi fericiti. si vor continua sa cumpere mai mult cautand fericirea, orbi fiind ca fericirea nu au sa o gaseasca acolo.

adevarat, fericirea nu este ceva care se poate vinde usor, in special la scris, dar si o scriere trista poate sa te ajute sa gasesti fericirea. ca te poti identifica cu un personaj pozitiv, ca iti arata cat de prost ai putea sa o duci, fie, ceva. in marketing scopul nu este sati faci clientii fericiti, este sa ii faci extrem de tristi. in special la copii, pentru ca te folosesti de un ambalaj frumos sa ii atragi si automat si parintii ii atragi. este cu adevarat stiinta diavolului...

nu, fericirea nu este ceva care se vinde la pret mare. monetar. din pacate pentru multi monetar e tot ce conteaza...din experienta vorbind, foarte putine de fericire adevarata din viata vin cu eticheta de pret atasata. pentru ca si daca primesti un cadou, te bucuri de el, dar nu de cadou iti aduci aminte ci de persoana, de moment, de emotie.

muzica in special este unul din lucrurile care ne afecteaza. suntem inconjurati numai de muzica trista, cu exceptia genurilor de house. exista o vreme cand nu era asa. avem muzica din anii 1920 pana prin 1970, 1980 care e fericita. oameni care se bucura de ce fac, care nu canta despre cat de greu le e, cat de greu lea fost, si preferatul meu ca tea lasat prietenu/prietena. odata sa intelegem ca o vinzi. dar cand scoti aceiasi melodie de 100 de ori in alta forma e trist...macar pentru cineva care vede putin diferit. dar mai trist posibil e faptul ca oamenii cumpara.

cumparam tristete.

maturitate: II

raspunsu e asta: omoara maimuta, dar ii se cere motivul pe baza caruia este judecat raspunsul. motivul corect e ca omoara maimuta ca sa nu mai trebuiasca altcineva sa decida intre parinti.

maturitate

am citit acu vreo zece minute despre un trib in africa, in special despre testul lor dat baietiilor adolescenti pentru a fi declarati barbati.

le este pusa intrebarea urmatoare: "mergand prin padure te intalnesti cu o maimuta care iti spune urmatoarele: -daca ma omori va muri mama ta. daca nu ma omori va muri tatal tau. ce faci?"

raspunsul care trebuie dat sa treaca e uimitor, dar va rog dativa cu parerea inainte sa zic.

mersi :)

minciuna: doua la zece mii

in ziua de azi imi amintesc te taramul mama si expresia bine cunoscuta in tramvaiul 19 (probabil si altele dar asta il frecventam alaturi cu 15le) cand aceiasi batrana intra la ramnic si pana la dristor iti vinde servetele si bandaje cu rivanol. doua la zece mii.
pacat ca nu prea am ce scrie pe tema, pentru ca mi se parea ceva caremi spunea "da domne, sunt inca in cartierul meu!" dar fie...lucrurile frumoase si de care te bucuri nu fac niciodata material bun de scris.

si ajungem la capitolul minciunelei (nu prajitura, ca nici despre aia nam ce scrie). le spunem aproape zilnic, relatiile noastre par bazate pe ele, si cand omiti sa le spui totul se duce de rapa pentru ca "te ranesc anumit".

pai mai intaii imi ceri sa nu te mint si dupaia imi pui intrebari capcana de genul: "ma iubesti?" NU! te cunosc de 2 saptamani jumate cum dracu sa te iubesc?!? sau fie, o luna, doua, dar aceiasi idee... si dupa care "de ce imi faci asta? eu te iubesc, as omora pentru tine" (din nou, nu sunt la curent cu ultimele declaratii de dragoste).

da cum vine iubirea asta? adica ma iubesti pentru ca sunt onest despre ce cred, si despre ce fac, si despre ce pareri am despre mine si alti oameni, dar cand sunt onest despre tine nu se mai poate nu? si te minti si pe tine cand zici ca iubesti pe cineva dupa o luna, doua. iti zici ca nu o sa treaca iubirea, o sa ii iubesti pentru restul vietii si imediat cum apare o problema, hopaaaa, numai, gata. tii minte o vreme, si poate ca o rana veche poate fi redeschisa, dar daca o lasi in pace nu te mai doare.

daca vreti sa opriti aceasta traditie idiotica in care minciuna e necesara sa intretii o relatie incepeti prin a nu va mai mintii pe voi insiva. am aflat acum nu demult ca e usor sa minti. dar dupa ce ai spus adevarul, nu il mai ai pe constiinta. esti liber.

tacere

inainte sami criticati ipocrizia, o fac eu. ma gasesc scriind despre tacere, dar degetele numi tac, iar mintea, de nici o culoare nu tace. in fine...

tacerea. un lucru pur, simplu, care poate fi impartasit cu adevarat cu foarte putine persoane. unii zic ca intimitatea cu o persoana nu poate fi indeplinita decat cand ii cunosti toate secretele.
eu zic nu.

pentru a putea fi cu adevarat intim cu cineva trebuie sa il/o intelegi, trebuie sa recunosti ca orice om are nevoie de unele secrete (pentru lipsa de alt cuvant), si cel mai important trebuie sa poti impartasi atat conversatie cat si tacerea cu acea persoana. daca intrebarea "de ce nu vorbesti?" sau "la ce te gandesti?" iti ocupa relatia cu cineva mai mult decat altceva uita de intimitate. daca ma gandesc la ceva si nu zic, e ceva care nu trebuie sa sti. nu trebuie sa sti chiar in momentul asta, sau poate ca nu trebuie sa stii niciodata.

alergam ca niste caini, latrand fara sens dupa care nu intelegem de ce suntem tristi. pentru ca latram fara sens! la caini e ceva inocent, dar nu suntem caini. avem de invatat de la animale, avem de invatat de la animale, da. dar nu trebuie sa fim neaparat ca ele. fiecare specie are o caracteristica definitorie, si -teoretic- la oameni e sa gandeasca. zicetimi un om care poate gandi mult si BINE cand vorbeste. in ultima vreme in schimb, oamenii sunt definiti de o stupiditate si un volum al vorbei fara sens incredibil care inevitabil conduce la lucruri care nu trebuie spuse.

cel mai bun mod de ami sustine punctu de vedere e o poveste care merge asa:
un copil se naste intro familie de nobili. sanatos, inteligent, arata bine, tot pachetu. are un "defect". nu vorbeste.
intro dimineata, pe la varsta de 8 ani se adreseaza servitorului: -ceaiul e prea cald.
toata lumea sare in sus in jurul lui ca a vorbit, si il intreaba de ce nu a vorbit pana atunci, la care el raspunde calm: -pana acum, totul a fost perfect.

nu mai aruncati vorbele in vant. vorbiti cand e ceva ce merita discutat, si daca nu ai ceva ce merita discutat, taci si gandeste.

doza zilnica

o noua seara...un nou post...mintea alearga destul sa am cu ce sa umplu dreptunghiu rezervat pentru fermentarea putinului suculet creativ, numit blog. un loc unde pot fi cine vreau (in special nu am cine sami zica ca nu dactilografiez destul de bine), pentru ca prea putini ma cunosc destul sami spuna ca mint.

:)

si cu un nou post vine o noua intrebare si un nou raspuns indelungat care nu va schimba lumea, poate nu iti va schimba parerea. atunci de ce scriu? nu demult mia fost spus, suntem sclavi lucrului care ne acorda libertate, deci in realitate suntem tot sclavi.

asa ca...sa purcedem. cum ajungem sa consideram ceva un viciu? totusi, sunt atatea lucruri care reprezinta o alegere si imediat ajungem sa le consideram vicii, ceva daunator, ceva...degradant.
pentru unii paharul de vin de la masa, tigara de seara cu ochii la cer, ocazionalul consum de marijuana, cafeaua de dimineata reprezinta singurul lucru care sal anticipeze cu un sentiment de placere. este modul unora de a se relaxa dupa sau inainte de inca o zi in care stresul e cauzat de o monotonie cumplita, si in general o iesire din monoton reprezinta ceva mai rau.
si foarte des acesti oameni sunt etichetati ca niste...esecuri. niste oameni slabi care "au cazut prada raului".

si cam se simte adierea mirosului de ipocrizie. noi lam facut rau...noi am pus fetele de diavol deasupra lucrurilor ce au iesit din mainile noastre. alcool, tutun, cafea, marijuana, etc.
nu le mai acordam celor care au ales ceva o a doua privire, vazandui degradati. cautam perfectiunea, fara a intelege ce inseamna. perfect poate fi oricine si in acelasi timp nimeni. e o chestiune de perspectiva. pentru o persoana, o alta persoana poate fi perfecta, dar acea persoana "perfecta" este repulsiva pentru altcineva. asa ca, perfect poate fi oricine, pentru unii. dar nimeni nu poate fi perfect pentru toti. si prea des nu vedem trecut de fumatul unuia, de paharul de bere al altuia si ii consideram...imperfecti, dintrun punct de vedere ignorant. rar intelege lumea ca imperfectiunea este cea mai mare sursa de inteligenta, arta si inovatie a omeniri.

intorcanduma la vicii, cum ajungem sa le facem "lucrarile diavolului"? doza este tot. abuzul de orice poate creea un viciu. orice substanta luata in exces pe o perioada de timp prelungita e viciu. dar intelegeti ca in control, decizia celuilalt trebuie acceptata.

neintitulat

vorbind atat despre oameni, cu mesaje de imbunatatire a societatii si asa ma departe observ ca am ajuns sa uit de multe lucruri care ma inconjoara, care mau inconjurat, lucruri care merita sa le laud cu proza mea juvenila.

frumusetea. cum o descrii? ce face un lucru, o persoana, un fenomen frumos sau frumoasa? ce imi starneste aceasta senzatie de...placut?

foarte des mi se intampla sa trec vad lucruri absolut superbe si sa nu le apreciez, si abia dupa ce sau sfarsit sa inteleg defapt ce am avut la varful ochilor, in vederea urechilor. si pentru un moment regret ca nu am profitat din plin de ce a fost. dupa care ma gandesc ca mai bine ca a fost asa, altfel leas fi distrus amintirea cu amprenta mea, nu ar mai fi fost pure, nu ar mai fi fost...frumoase. uratul din mine siar fi lasat urma de picior pe acea pagina altfel curata.
frumusetea este in ochii celui care o vede...pentru mine, frumos pare sa fie acel ceva care te face sa te simti mai bine, mai deschis, intro lume care nu este total perversa si bazata pe prejudecati.
spunem despre femei ca sunt "bune". dar de cate ori spunem ca sunt frumoase? ca cu adevarat au mai mult decat un cur si o pereche de sani? de cate ori ai privit asupra unei femei frumoase? zambetul unei femei pline de griji este ca si cum ai vedea pentru prima oara luna plina.

nu am reusit sa apreciez frumusetea unei femei pana nu am vazut frumusete in lumea care ma inconjurat. nu am apreciat frumusetea pana sa vad apusul de soare pe marea neagra cu o tigara in mana si un prieten langa mine, nu am apreciat frumusetea pana nu am vazut o ploaie africana, nu am apreciat frumusetea pana am vazut rasaritul de soare pe mare indiana, nu am apreciat frumusetea pana am vazut deasupra norilor, nu am apreciat frumusetea pana sa ma uit in jur si sa vad doar zapada.
nu am apreciat frumusetea pana cand am inceput sa fac, si nu numai sa observ.

oricat am zice ca traim intro lume urata, oricat am zice ca oamenii sunt urati la suflet, cred cu putere ca fiecare vrea la baza sa fie vazut ca frumos. in general nu intelegem ce ne dorim, si ne imfrumusetam cu operatii si machiaje. masti! maicata tea facut frumos/frumoasa!! nuti ajunge?

ai grija la volanu' lumii

pentru stimatii nostri lideri, precumi si profesori care daca va scremati putin la cap va dati seama ca voi ii instruiti pe viitorii lideri.

pentru corpul profesoral incep sa va zic ca inteleg ca banii sunt de cacat, ca nu sunteti apreciati, si ca motivul pentru care ati fost temptati sa intrati in pedagogie e sa impartasiti cunoastere si apoi sa primiti o multumire. va amintesc ca oamenii sunt in general o specia nemultumita, care nu va vi satisfacuta, si isi va amintii de cei care iau ajutat si au insemnat ceva cand e prea tarziu. dar va rog sa va ganditi, pentru ca in majoritate sunteti oameni inteligenti. cand un elev greseste, nui cautati vina, nui cautati scuza, doar il educati sa nu ia responsabilitate. de ce nu e destul de bine sa acceptati ca a facut ceva, si sa mergeti mai departe. in fiecare zi imi cereti o scuza si in fiecare zi incerc sa ma abtin, dar mai des decat nu, aduc una. buna, proasta, iar imi cer scuze. ganditi asa: cand elevii vostri ocupa pozitii de putere, vreti ca ei sa gaseasca scuze pentru ultima criza. pentru inca o luna in care nai pensie, in care nai compensate, in care statului ia durut in cur de tine? pentru ca cei de la putere azi, asa ajung sasi ceara scuze...pentru ca ce omul invata repeta, daca o stie sau nu.

pentru cei care ne conduc masinuta numita lume care merge pe populatie si nu pe benzina, va zic ca sunteti niste soferi execrabili. sunteti ca aia care ii vezi in filme cand invata sa conduca...sunteti la fel de prosti ca copiii astia de bani gata care primesc masina cu 400 de cai putere la 18 ani fara sa iei o lectie in viata ta si carnetu pe spaga. merge fain prima saptamana, dupaia te vad la stiri cu porscheul facut tandari (asta daca tati na acoperit povestea). la fel conduceti tarile...ai primit putere, si tiai luato in nas. cum poti conduce tara daca nai fost condus? cum poti intelege ce vrea poporul daca nu ai suferit cu poporul?

si cum zice bancu, ca se dau rusii si americanii tari cu ce operatii pe creier si inima fac, dupa care isi cauta pacientii de munca intro saptamana. si romanu zice ca am bagat un om fara creier si fara inima la finante si acuma toti isi cauta de lucru.

ce aduc ca dovada la faptul lumea care are autoritate in ziua de azi este o adunatura de idioti e faptul ca sunt atat de orbi la adevarul ca nu ii iubeste nimeni, ca toti care ii inconjoara au ajuns sus la fel ca ei. siau tinut nasul in curul altora destul sa fie ridicati la anumite pozitii. cainii fac asta sa se cunoasca, dar pentru ei are un motiv...ma gandesc des ca cainii sunt mult mai intelepti decat suntem noi. poate ca un om nul poti judeca decat dupa cacaturile care le lasa in urma...
in concluzie ori sunteti orbiti de prostia voastra, si nu vedeti ca lumea va minte si va uraste. sau, sunteti incapabili sa vedeti ca ii formati pe urmatorii in linie in acelasi fel. luati oameni destepti, oameni cu viziuni posibil, ii luati sub aripa voastra, le aratati cum si ce si ii distrugeti...rusine, rusine, Rusine, RUSINE.

pentru viitori: invatati din greselile celorlalti. invatati din greselile voastre. suna repetitiv, dar asta pentru ca de fiecare data oamenii NU au invatat! cand prietenu/prietena te raneste, nui cere o scuza, pentru ca il pui intro situatie de "de ce??"; rezultatu e o scuza la fel de buna pentru care nu tiai facut temele. ierti, dar nu uiti. daca se intampla de doua ori atunci rusine tie pentru ca teai lasat ranit din nou, la fel de mult cat rusine lui/ei ca tea ranit a doua oara.
demonstrati ca sunteti demni sa conduceti masina mai bine decat soferul curent. nu va creati scuze pentru cine sunteti. puteti fi niste lumini orbitoare, puteti fi niste oameni superbi, puteti reprezenta o pagina noua in cartile de istorie, in locul acelei pagini obosite care zice de altu care la durut numa de el si sa pisat pe restu. puteti fi oricat de buni va lasati sa fiti, nu va fi usor, dar nimic ce merita nu e. eliberativa de scuzele patetice, atat ale altora cat si ale voastre. intelegi cine sunteti si cine vreti sa fiti, si mai presus de tot, fiti deschisi altor oameni. altfel vom continua sa fim o societate care se mananca de vie...o societate caruia fiecaruia ii pasa numai de el. in biologie celulele care nu contribuie intregului sistem se numesc cancer. asta vreti sa fiti si voi?